Enigma Otiliei

“Enigma Otiliei” este un roman realist cu elemente modern de tip balzacian, citadin. La aparitia sa in 1938( in doua volume), romanul avusese o evolutie extreme de rapida, dominand literature romaneasca interbelica.
Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmarindu-se mai multe destine umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stanica Ratiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al Auricai. Familia ce contura relatiile sociale, economice si viata burgheziei bucurestene la inceputul secolului douazeci.
Un prim-plan al romanului il prezinta cele doua familii, Costache Giurgiuveanu cu Otilia si clanul Tulea. Mobilul principal fiind averea lui Costache, pe care o vana clanul Tulea, carora li se alatura inventivul si razletul Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache.
Eforturile lor sunt canalizate statornic pe inalturarea Otiliei, fica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua sotii, crescuta fara acte de adoptii legale.
Alt plan al romanului, ne prezinta destinul tanarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze medicina la Bucuresti, dornic de a face cariera si care traieste prima sa experienta erotica. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunostea din corespondenta intretinuta cu C. Giurgiuveanu, unchiul sau, care trebuia sa-I fie tutore si sa-i administreze bunurile lasate de tatal sau, care murise.
In casa lui mos Costache, in care va locui, il cunoaste pe Pascalopol, mosier, cu maniere alese, si clanul Tulea, ce locuieste in vecinatatea casei lui Costache. Felix o iubeste pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenta nelipsita din preajma Otiliei, si necesara prin generozitatea, experienta si cavalerismul omului rafinat. Otilia il iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze in cariera lui stintifica, intuindu-i cu maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge “cineva”.
Plimbarile cu trasura la sosea impreuna cu Pascalopol, capricile si luxurile satisfacute cu o generozitate subtila si discrete de acesta, instinctual feminine precoce, inteligenta si discernamantul practice, izvorate dintr-o experienta timpurie nesigura, toate acestea o fac pe Otilia sa-l accepte pe Pascalopol drept sot.
Neintelegand actiunile Otiliei, Felix se considera pe sine o enigma, El va studia cu seriozitate, va devenii medic si profesor universitar, facand o casatorie stralucita. Otilia va ramane o amintire, o imagine a eternului feminine.
Pe celalalt plan, al acestei lupte acerbe pentru mostenire, atacand-o pe Otilia cu infinite si inventive rautati, clanul Tulea cunostea declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii luiCostache, pentru ca-i furase Stanica de sub salteaua batranului, provocand moartea acestuia, la al doilea atac cerebral ce-l suferise; Stanica renunta la Olimpia, care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert si imprevizibil de arivist, prefacand-o pe Georgeta, femeie usoara, dar prezentabila, inteligenta, care-i va inlesni relatii “inalte”, in lumea Bucurestiului; Titi va divorta de Ana, evoluand psihic spre o idiotenie vizibila( se legana din ce in ce mai mult); Aurica va ramane tot nemaritata si nerealizata erotic.
La sfarsitul romanului aflam ca Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajunge in Spania, America, nevasta unui conte, „asa ceva”- va spune Stanica Ratiu. Prinvind o fotografie recenta a Otiliei, Felix va vedea o figura straina, o Otilie maturizata, chipul ei acum spulberand imaginea enigmaticei adolescente. Ea a ramas o iluzie a tineretii.

Intrusul

Romanul “Intrusul” a aparut in 1968, imediat dupa al doilea lea volum “Morometii” plecand de la un caz real; este un roman neomodernist, ce realizeaza legatura cu literature interbelica prin problematica intelectualului, analiza psihologica, subiectivism, prespectiva unica, scrierea la persoana I, timpul subiectiv.
Tema romanului este drama singuratatii individului si incercarea de regasire de sine( tema tipica romanelor existentialiste). Compozitia romanului este simetrica sau circulara, prin calatoria de la inceput a lui Surupaceanu, si cea de la sfarsit. Prima calatorie da impresia unui final de drum, in mod paradoxal, iar ultima calatorie, da impresia unui nou inceput, unei sperante. Are cinci parti, marcand in mod chronologic, cinci etape din viata personajului( compozitie tipica clasicismului).
Structura romanului constituie doua planuri. Primul plan ne destainuie destinul lui Calin Surupaceanu, iar cel de-al doilea plan ne arata viata instaurata de regimul communist.

Muntele

Poezia a fost inclusa in volumul “Moartea ceasului”, publicat in 1967, volum ce pune mare accent pe reprezentarea timpului si a mortii; este si o ilustrare a curentului existentialist, curent ce se manifesta in secolul XX ca o expresie a insingurarii individului. Existentialismul considera destinul uman ca fiind potrivnic omului, de aici si absurdul existentei.
In cadrul poeziei, omul este comparat cu Sisif, purtand fara rost povara vietii pana cand ajnge sa se revolte impotriva destinului sau, astfel observam ca omul existentialist traieste drama insingurarii, a absurdului. Poezia contine drama poetului avand o constinta avansata, dublata de luciditate.
El se stie ca o piatra dura, capabila sa formeze muntii( o fiinta superioara, aleasa), dar destinul potrivnic( “regretabila confuzie”) il oblige la o viata banala, inferioara; propune atitudinea stoica, dar revolta se acumuleaza pana la izbucnirea in urlet, simtind ca insasi libertatea ii este afectata, exclamand retoric dorinta sa de intim.

A saptea elegie

Poezia face parte din volumul “11 elegii” aparut in 1966, este o opera de varf a creatiei poetului. Opera poetica a lui Nichita Stanescu se contureaza ca un edificiu in trepte, fiind evidente astfel, cel putin trei etape ale lirismului sau:
- Etapa initiala, marcata de un lirism al consonantei dintre sine si lume, al extazului unitatii finite si al iubirii, ca un sentiment originar al nasterii cuvantului
- A doua etapa isi are punctual maxim in volumul “11 elegii” cand se descopera efectul timpului asupra statutului cuvantului in discursul poetic si aventura constiintei de sine in cunoastere
- A treia etapa este marcata de cautarea sursei poeziei in formele poecitatii, dominate fiind tema timpului si a mortii
Tema principala a poeziei “A saptea elegie” este cunoasterea pusa in slujba creatiei, poezia fiind o arta poetica a lui N. Stanescu. Termenul “elegie” exprima tristetea poetului constient de limitele cunoasterii umane, de nesiguranta adevarurilor dobandite sau chiar renuntarea la propriul destin.
Cifra 7 exprima cele sapte domenii de cunoastere enumerate in textul poeziei, puse intr-o ordine a complexitatii formelor de viata, de la mineral la vegetal, apoi de la fiintele complexe pana la fiinta poetului. El incearca sa cunoasca toate formele vietii, desi constata ca nu e capabil sa inteleaga pe deplin, nici din propria fiinta.
Dorinta poetului, de creatie este atat de puternica incat, el traieste in numele zborului imaginatiei, in care tot ce este real se transforma in element constitutive al unei lumi fictionale, astfel poetul devine o fiinta a cunoasterii.

Realismul Socialist

Termenul de “realism socialist” a fost pus in circulatie la Moscova(1934). La primul congres al scriitorilor comunisti, desemnand literature create sub indemnul Partidului Comunist pentru masele largi muncitoare.
Modelul patrunde la noi, dupa pactul de la Ialta(1945) formandu-se astfel “lagarul socialist”, blocul tarilor intrate sub influenta URSS. Cultura romana se transforma sub directivele PC intr-o unealta de formare a omului nou, cetatean care trebuie sa slujeasca interesele de partid si idealurile comuniste cu maxima abnegatie.
In septembrie 1946 are loc primul congres al scriitorilor, dupa al doilea razboi mondial prin care sunt transformati in muncitori intelectuali, literature trecand sub controlul unic al PC. Astfel sunt inlaturate curentele literare, experimentele artistice, inovatiile stilistice si temele reactionare. Sunt inlaturati si scriitori ce nu se conformeaza acestor modele.
Ca reprezentanti avem pe : Mihai Beniuc, Dan Desliu, Maria Banes, George Lesnea, Eugen Jebeleanu, Alexandra Andritoiu. Inceputurile eliberarii de sub constrangerile realismului socialist, se face prin Nicolae Labis, care declanseaza o miscare in randul tinerelor generatii de poeti, ce va intoarce poezia spre liric, spre frumos, spre evenimentele imaginarului, reinnoind firul cu literature interbelica. Apar reprezentati ca Anatol Baconsky, model preluat de Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Florenta Albu, Mircea Ivanescu, iar mai tarziu prin anii (1970) Adrian Paunescu.
In 1941 gruparea “Albatros” la Bucuresti, condusa de Geo Dumitrescu, din ea facand parte constant, C. Tonegari, D, Stelaru si V. Tarynopol. Acest grup creeaza o poezie ce exprima revolta fata dde o realitate apasatoare, incercand sa socheze prin imagini artistice, spiritual ludic, vorbirea cu subanteles, rastalmacirea, luand in deradere toate lucrurile grave.
In 1945 apare “Cercul Literar” la Sibiu, cultivand balada ca o specie rafinata, bazata pe alegorii subtile, intelectuale, in care se imbina toate genurile literare. Din acest cerc fac parte: Stefan Augustin Doinas, Radu Stanca, Ioan Negoitescu, D.D. Sarbu.
Tot in perioada realismului socialist se preconizeaza un teatru “militant” cu prezenta active in actualitatea luptei de clasa si solidarizare a intregului popor, in jurul idealurilor partidului communist. Exemplele cele mai semnificative sunt: A. Baranga” Bal la Fagadau” si M, Banus”Ziua cea Mare”.

Disolutie de fapt...

Ca simplu fapt, uneori, ceea ce noi facem cu un scop este adesea inteles de altii ca fiind un scop distructiv... faptele noastre ca oameni, nu se justifica intotdeauna. Atunci cand credem ca am facut un bine persoanei, defapt persoana poate considera acel bine ca fiind un rau. Ce interesant!
Se spune ca calugarii japonezi au capacitatea de a ramane calmi, in orice situatie, daca ii intrebi, raspunsul lor e simplu. Invata sa ierti, sa iubesti, sa dai fara sa astepti sa primesti, sa nu judeci inainte de a afla adevarul, invata sa fi in comuniune cu tine insuti... Prima intrebare: Ce inseamna a fi in comuniune cu tine insuti?. Raspunsul e simplu inseamna a-ti accepta defectele ca find existente, si a incerca sa le faci inexistente in subconstientul tau, a incerca sa nu reactioneazi violent unui efect violent venit asupra ta, toate se unesc intr-un singur cuvant: MEDITATIA!
Daca stii sa meditezi asupra ta, nu vei mai judeca pe altul, dar te vei judeca pe tine. Suntem oameni, ne-am nascut si capacitatea noastra de auto-educare scade pe zi ce trece... Conform a ce spun clericii, devenim niste oi care se iau dupa turma cu care umbla.

Farfuridi

Afara ploua si florile sau udat... Primavara, moment de reculegere, natura renaste. Viata,e buna,rea, frumoasa,urata, grasa, slaba, mancabila, dezgustatoare... Nu dam amanunte la TVA-ul de pe reclama.
Va rugam cumparati aceasta pagina web, numai cu recomandarea medicului pediatru... el stie daca e bine pentru voi sau rau! Nu eliberam retete de tratament in caz de infestare...

Nu! Acum, va rog frumos sa luati loc, trecem la chestii, serioase, prima lectie, cum sa iti cunosti prietenul cel mai bine... tema zilei, prietenia, greu de intretinut, e perioada de criza. Foloseste armele cele mai dure si daca el, ramane statornic in increderea in tine, atunci vei stii ca este prietenul tau adevarat, e simplu ca o cezariana... nu cautati prea multe amanunte ca stricati farmecul vietii! Ce hilar, e ceata pe pagina de ziar... TV plin de purici, iar am uitat sa cumpar pudra de talc...
Vacanta, momentul de facut yoga, la ora 6 pe Prima Tv, lectii gratis de luat bani de la cetateni. In final, Muzeul de Arta, locul viselor mele, tablou de viitor, inclestari de fapte, e foaie, e papirus, e petala dulce a trandafirului... pluteste, congelat in apa rece.

Analiza personala...

Am sa incep, prin a spune, sunt un elev in clasa a 12-a, am implinite de aproape o luna varsta de 19 si am descoperit de curand, ca am inceput sa desfasor defecte de adolescenta pe care pana acuma le infranasem... Am o poveste trista despre mine, n-am crezut niciodata ca daca ma iau dupa idea unei fete, pot ajunge sa fac un joc atat de urat, in care sa-mi includ persoanele de care-mi pasa cel mai mult, persoanele, pe care mi-am dorit si imi doresc, sa le am prieteni pentru mult timp... povestea incepe cam asa:
Totul a inceput in mintea mea, cu cateva saptamani inainte sa implinesc, 19 ani, in timpul unei conversatii cu o prietena am ajuns, nu stiu cum, la idea ca "daca reusesc sa te supar, oare vom mai fi prieteni...", astfel mintea mea, as putea spune nerusinata, a nascocit idea, unui joc murdar, un joc ce se baza pe cacalma, dar care viza o explozie mare de orgoliu... Victima, din pacate a fost chiar aceasta prietena.
Startul jocului a fost prin modul in care, eu mi-am folosit doi din prieteni, ca pioni de joc in invitatia la pizza de ziua mea, am dedus, ca victima, se va intelege bine cu varul meu, si va avea multa incredere in el... asa a si fost. Insa al doilea pion, a fost un prieten si coleg foarte bun, lucru de care acum imi cam pare rau.
din acea, zi eu am fost observator la toate reactil victimei, si am continuat sa demonstrez ca sunt de incredere. Intre timp m-am indragostit de o fata, dar am spus victimei, ca m-am indragostit de ea.... raspunsul la acest lucru, a fost asa cum trebuia, victima s-a distantat de mine, dar s-a apropiat si s-a imprietenit mai bine cu colegul meu, asa cum ma si asteptam sa se intample.

Se pare, ca am avut dreptate despre mine...fac cele mai mari greseli posibile, si din pacate le si sesizez, am talente si din cauza lipsei de incredere a celor din jurul meu, ajung sa ii departez cu ele, de mine. In momentul de fata, ma intreb, de ce am facut ce am facut, si cu ce scop, caci n-am cautat nici un castig... poate am vrut sa tai din orgoliu, poate... Am 19 ani, si nu gasesc incredere acolo unde eu ofer incredere... Sunt singur, pentru ca eu sunt cauza acestei singuratati, sunt ceea ce sunt pentru ca vad ce fac, si sunt incapabil sa corectez in totalitate un defect...
In momentul de fata imi doresc sa-mi atac propria mandrie, pentru ca ceea ce am facut e cel mai josnic lucru pe care il poate face un baiat fata de o fata, si fata de prietenii lui. Oare ma vor ierta vreodata, oare ma pot ierta eu pe mine...?

Pentru persoanele care nu au inteles acest mesaj, este vorba despre 3 persoane + eu, pe care le-am inclus intr-un joc pentru a le studia comportamentul fiecaruia in diferite situatii in care le-am pus si pe ele si pe mine, pentru a reusii acest proiect:).

Capitalismul "inocent"

Ce trist, e omul, cand realitatea il apasa, ce plina este viata, de atata ignoranta... este oare, cineva, acolo, sa te caute si sa-ti spuna "Buna, esti okay?!". Adevarul e ca nu esti de gasit, dar vine primavara, si florile... adica, stai zambeste-mi printre norii cerului albastru... oare, vorbesc cu mine insumi, sau esti tu, aceea ce-mi raspunde, cu acele palme de vant uscate si marunte?
Frigul trece printre ochii adormiti, caldura vezi pe zambetele artificiale ale lor... ce e acela, elev, mi se pare inutil... suntem aici, sa invatam sa fim ceea ce vrem, sau e doar ceva iluzie creata pentru a ne schimba destinul intr-o societate?!Sunt adolescent, sunt ateu, sunt crestin, sunt visator, sunt nebun, sunt ceea ce vede fiecare, dar adevarul e ca fiecare vede numai ce vrea el sa vada, putini, mai au ochii deschisi, putini mai cauta... consider ca sunt inutil caci spun, parerea mea.
De ce avem oglinda, printre spinii reci, ai trandafirului uscat... a trecut oare pentru noi, trairea intensa, a devenit curajul doar o scena de teatru pentru o dispozitie de moment!? Faptele nu se mai justifica a fi eficace atunci, cand vrei sa impresionezi, la modul elegant.... brutalitatea, a fost candva, o lovitura asupra subconstientului, acum insa e ceva normal... intreb pe cineva si-ti spune... ia-o fa ce vrei cu ea, daca ai pofte satisfatile ca doar, n-ai sa le ti in tine, pentru putina dragoste, ca dragostea-i doar un act din piesa pe care trebuie sa o joci in viata...
Dar eu ce sunt, actor?!... nu sunt doar papusa altora, asta e evident, ne nastem, si niciodata nu reusim sa ne impunem fara a fi papusa cuiva mai presus de altii... atunci ce rost mai avem?!... sfatul este, sau se presupune a fi, sa fim indiferenti, ei, e alegerea fiecaruia... eu de e, mor si acum... daca voi asta vreti...

Amintiri...

Ei… m-am vazut cautand prin amintirile vietii de demult, si iata, ca ascunsa intre pagini albe, sterse, se ascundea o mica declaratie:
Draga Anda,

Am scris aceasta scrisoare, de dragul vremurilor in care, noi, ne plimbam pe marginea padurii. Eu prinvindu-ti ochii caprui, ca frunza vestejita, si ascultandu-ti cantecul duios ce-mi incalzeste inima. Mi-e dor de serile, sub stele, in care te tineam in brate sarutandu-ti gatul, in timp ce, tu, spuneai povesti, despre cum ai sa te-ndragostesti, si ca pe mine, sperai ca niciodata sa nu ma parasesti.
Dimineata cand ma trezesc, ma gandesc la sarutul dulce, ca capsuna, al buzelor tale. Imi amintesc, dulcile si fericitele tale reactii, la auzul creatiei mele spuse-n fata balconului, in mijloc de amurg.
In ochii mei, tu esti phoenixul ce zboara in mijloc de noapte si canta cu voiosie, imprastiind dragostea in inima oricui. As vrea, sa-ti mai vad odata chipul, mladios ca o sirena, sa-ti mangai ochii de smarald si parul brun ca frunza toamnei... Mi-e dor de tine, atat am vrut sa-ti spun, te iubesc, ca pe un inger.
Te sarut!
Catalin

Singuratate, tristete, suferinta in nocturnul gand

Canta, canta pentru mine! Spune-mi, ce e bine si ce e rau, aici in mintea mea, adevarul greu il voi gasii... nu mai vreau, m-am saturat de totul, vreau sa uit, vreau... sa canti, sa canti pentru mine, iubirea mea! Nu ma lasa, singur, sa ma pierd in minciunile mintii, nu ma lasa, sa plang ceea ce n-a fost plans. Te rog, canta-mi sa te aud, in noapte, sa te aud, cum tu ma strigi in soapte... salveaza-ma din mintea mea, vindeca-ma de ceea ce e rau, in mine!
Eu sunt cel, ce lasa umbre in camera ta, noaptea! EU iti incalzesc sufletul cu vantul... dar eu sunt cel, ce pierde ziua printre nori, si cauta amorul in noapte... sunt cel ce, pe veci aude, mii de soapte... Noaptea simt raceala singuratatii, cum ma slabeste in puteri, ma vrea mort in ochii tai! Doar lumina, acele-i luni uitate de mult, pe cerul innegrit, doar ea, ma ajuta sa respir, sa nu uit, ca va venii o zi, cand voi fi, un inger pazitor, un inger mort!
Lasa-ma sa mor, din tristetea noptii, da-mi lumina, sa ies din haul acesta, sa-mi eliberez, al meu suflet ravasit de suferinte... Singur mor, ascuns in umbra noptii! TU m-ai luminat, sa pot respira prin ochii tai, sa vad ce vad si ei, sa iubesc ce iubesc si ei, sa am motivul... sa traiesc!

Ca sa vezi

Eh... ca sa vezi! Stam si eu la povesti, si dintr-odata cum era vorba despre iubire, amor si dragoste mi-am adus aminte, cum baiatul fuge de raspuns cu diverse expresii ca "brb sa mananc", "ma duc la masa", "am de invatat", etc... ca sa vezi, si noi zicem despre noi ca nu suntem sentimentali:)) ce ironie ca suntem doar niste copii in fata iubirii, fugim sa ne ascundem de teama, ca poate raspundem gresit sau poate vom fi judecati gresit... de aceea scriitori ne-au dat un nume placut urechilor: "Mancatori sentimentali ce sunteti!"... haha... imi place, ma simt:P

Realitati marunte...

E clar, momentel sunt ceva ce trebuie savurat si indurat din toata inima...ce ne-am face noi fara suferinta, am fi considerati nebuni sa visam la o astfel de viata. Dar care e rostul, sa ne ascundem, de ce? Nu ne poate spune nimeni, cum sa fim, noi suntem asa cum suntem, dar nu inseamna ca suntem copii si visatori, maturi si prosti, lucruri practic imposibile, fiecare om are cate putin din fiecare, insa fiecare decide ce doreste sa adopte pe viitor pentru a se conforma cu viata sau pentru a se simtii bine in anturajul sau.
Ce comentarii, ce idiot, ce tampit, ce incompetent, ce prost... acestea sunt doar o parte din raspunsurile la ceea ce face fiecare si e complet diferit sau altii nu sunt capabili a se adapta la standardul acesta... implicit apare, rautatea, invidia, incoerenta anumitor situatii din care reiasa violenta. Vorbesc aiureli asta credeti stiu... well... nu va judec, gandesc mai larg, vad altfel totul, asta e diferenta!

Dragoste spirituala sau pasiune!?

Ce vag imi aduc aminte, de noaptea aceea mistica, in preajma ei, pe banca… privirile noastre ardeau de pofta trupului. Si acum imi aduc aminte, cu greu ma stapaneam sa nu-i gust buzele rosii si carnale... simteam piciorul ei, gol cum imi cerea pulpa, sinteam bratul cum ma dorea cu totul, ce moment putea spune ca dragostea nu e un impuls sexual, plin de gelozie, la atingerea ficarei parti din trupul iubitei din bratele mele...
Seara ne strangea unul spre altul, uniunea era de neoprit, dragostea ei, era de un mistic nemaintalnit desi ea incerca, zadarnic sa refuze dorinta de a fi a mea... momentul devine sufocant, o simt cum tremura, o sarut, simt dintii ei cum cauta, sa ma muste... dintr-odata, se ridica, si fuge, dar fuge la fereastra... ochii, pierduti din orbite, exprima spaima, ma priveste ca pe un nebun, un diavol ce vrea sa o devoreze, sau e doar frica ei paterna...

Un fragment de fericire din viata

Sunt zile-n care-mi aduc aminte de acea zi, acea zi in care eram pe drum prin Moldova si in fiecare seara ma gandeam la acei ochi albastrii, cum ma hipnotizau cand ii priveam... mergand pe drum priveam ceru, si-o vedeam, pe ea, cum paseste de pe un nor pe altul si cum ma cheama spunandu-i vantului sa ma strige “Till”...
Atunci mi-am dorit tot m-ai mult sa o am in brate asa ca, l-am rugat pe tatal meu timp de doua seri sa mergem sa o vad! Dupa multe refuzuri am reusit sa-l conving si am pornit spre ea... cu fiecare kilometru inima mea, batea tot mai tare... Ajuns pe digul unui mare lac, am privit ca in oglinda si am vazut ca momentul ce urma sa se intample va fi de neuitat.
A veni! M-a imbratisat, moment in care am crezut ca am murit, ma simteam deja in rai, fiecare cuvant pe care mi-l spunea, imi doream sa ramana vesnic in urechile mele… stateam in fata ei si o priveam” ce inger, pentru el am facut eu 1000 de kilometri” … Dupa 10 minute de momente care pareau sa nu se mai termine, ea a trebuit sa plece. Trist a fost momentul cand am privit-o cum dispare cu masina dupa copaci si trist a fost lucrul ca doar in minte a mai ramas aceasta dulce imagine... aceste frumoase 10 minute pe un colt de rai.