Enigma Otiliei

“Enigma Otiliei” este un roman realist cu elemente modern de tip balzacian, citadin. La aparitia sa in 1938( in doua volume), romanul avusese o evolutie extreme de rapida, dominand literature romaneasca interbelica.
Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmarindu-se mai multe destine umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stanica Ratiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al Auricai. Familia ce contura relatiile sociale, economice si viata burgheziei bucurestene la inceputul secolului douazeci.
Un prim-plan al romanului il prezinta cele doua familii, Costache Giurgiuveanu cu Otilia si clanul Tulea. Mobilul principal fiind averea lui Costache, pe care o vana clanul Tulea, carora li se alatura inventivul si razletul Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache.
Eforturile lor sunt canalizate statornic pe inalturarea Otiliei, fica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua sotii, crescuta fara acte de adoptii legale.
Alt plan al romanului, ne prezinta destinul tanarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze medicina la Bucuresti, dornic de a face cariera si care traieste prima sa experienta erotica. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunostea din corespondenta intretinuta cu C. Giurgiuveanu, unchiul sau, care trebuia sa-I fie tutore si sa-i administreze bunurile lasate de tatal sau, care murise.
In casa lui mos Costache, in care va locui, il cunoaste pe Pascalopol, mosier, cu maniere alese, si clanul Tulea, ce locuieste in vecinatatea casei lui Costache. Felix o iubeste pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenta nelipsita din preajma Otiliei, si necesara prin generozitatea, experienta si cavalerismul omului rafinat. Otilia il iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze in cariera lui stintifica, intuindu-i cu maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge “cineva”.
Plimbarile cu trasura la sosea impreuna cu Pascalopol, capricile si luxurile satisfacute cu o generozitate subtila si discrete de acesta, instinctual feminine precoce, inteligenta si discernamantul practice, izvorate dintr-o experienta timpurie nesigura, toate acestea o fac pe Otilia sa-l accepte pe Pascalopol drept sot.
Neintelegand actiunile Otiliei, Felix se considera pe sine o enigma, El va studia cu seriozitate, va devenii medic si profesor universitar, facand o casatorie stralucita. Otilia va ramane o amintire, o imagine a eternului feminine.
Pe celalalt plan, al acestei lupte acerbe pentru mostenire, atacand-o pe Otilia cu infinite si inventive rautati, clanul Tulea cunostea declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii luiCostache, pentru ca-i furase Stanica de sub salteaua batranului, provocand moartea acestuia, la al doilea atac cerebral ce-l suferise; Stanica renunta la Olimpia, care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert si imprevizibil de arivist, prefacand-o pe Georgeta, femeie usoara, dar prezentabila, inteligenta, care-i va inlesni relatii “inalte”, in lumea Bucurestiului; Titi va divorta de Ana, evoluand psihic spre o idiotenie vizibila( se legana din ce in ce mai mult); Aurica va ramane tot nemaritata si nerealizata erotic.
La sfarsitul romanului aflam ca Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajunge in Spania, America, nevasta unui conte, „asa ceva”- va spune Stanica Ratiu. Prinvind o fotografie recenta a Otiliei, Felix va vedea o figura straina, o Otilie maturizata, chipul ei acum spulberand imaginea enigmaticei adolescente. Ea a ramas o iluzie a tineretii.

Intrusul

Romanul “Intrusul” a aparut in 1968, imediat dupa al doilea lea volum “Morometii” plecand de la un caz real; este un roman neomodernist, ce realizeaza legatura cu literature interbelica prin problematica intelectualului, analiza psihologica, subiectivism, prespectiva unica, scrierea la persoana I, timpul subiectiv.
Tema romanului este drama singuratatii individului si incercarea de regasire de sine( tema tipica romanelor existentialiste). Compozitia romanului este simetrica sau circulara, prin calatoria de la inceput a lui Surupaceanu, si cea de la sfarsit. Prima calatorie da impresia unui final de drum, in mod paradoxal, iar ultima calatorie, da impresia unui nou inceput, unei sperante. Are cinci parti, marcand in mod chronologic, cinci etape din viata personajului( compozitie tipica clasicismului).
Structura romanului constituie doua planuri. Primul plan ne destainuie destinul lui Calin Surupaceanu, iar cel de-al doilea plan ne arata viata instaurata de regimul communist.

Muntele

Poezia a fost inclusa in volumul “Moartea ceasului”, publicat in 1967, volum ce pune mare accent pe reprezentarea timpului si a mortii; este si o ilustrare a curentului existentialist, curent ce se manifesta in secolul XX ca o expresie a insingurarii individului. Existentialismul considera destinul uman ca fiind potrivnic omului, de aici si absurdul existentei.
In cadrul poeziei, omul este comparat cu Sisif, purtand fara rost povara vietii pana cand ajnge sa se revolte impotriva destinului sau, astfel observam ca omul existentialist traieste drama insingurarii, a absurdului. Poezia contine drama poetului avand o constinta avansata, dublata de luciditate.
El se stie ca o piatra dura, capabila sa formeze muntii( o fiinta superioara, aleasa), dar destinul potrivnic( “regretabila confuzie”) il oblige la o viata banala, inferioara; propune atitudinea stoica, dar revolta se acumuleaza pana la izbucnirea in urlet, simtind ca insasi libertatea ii este afectata, exclamand retoric dorinta sa de intim.

A saptea elegie

Poezia face parte din volumul “11 elegii” aparut in 1966, este o opera de varf a creatiei poetului. Opera poetica a lui Nichita Stanescu se contureaza ca un edificiu in trepte, fiind evidente astfel, cel putin trei etape ale lirismului sau:
- Etapa initiala, marcata de un lirism al consonantei dintre sine si lume, al extazului unitatii finite si al iubirii, ca un sentiment originar al nasterii cuvantului
- A doua etapa isi are punctual maxim in volumul “11 elegii” cand se descopera efectul timpului asupra statutului cuvantului in discursul poetic si aventura constiintei de sine in cunoastere
- A treia etapa este marcata de cautarea sursei poeziei in formele poecitatii, dominate fiind tema timpului si a mortii
Tema principala a poeziei “A saptea elegie” este cunoasterea pusa in slujba creatiei, poezia fiind o arta poetica a lui N. Stanescu. Termenul “elegie” exprima tristetea poetului constient de limitele cunoasterii umane, de nesiguranta adevarurilor dobandite sau chiar renuntarea la propriul destin.
Cifra 7 exprima cele sapte domenii de cunoastere enumerate in textul poeziei, puse intr-o ordine a complexitatii formelor de viata, de la mineral la vegetal, apoi de la fiintele complexe pana la fiinta poetului. El incearca sa cunoasca toate formele vietii, desi constata ca nu e capabil sa inteleaga pe deplin, nici din propria fiinta.
Dorinta poetului, de creatie este atat de puternica incat, el traieste in numele zborului imaginatiei, in care tot ce este real se transforma in element constitutive al unei lumi fictionale, astfel poetul devine o fiinta a cunoasterii.

Realismul Socialist

Termenul de “realism socialist” a fost pus in circulatie la Moscova(1934). La primul congres al scriitorilor comunisti, desemnand literature create sub indemnul Partidului Comunist pentru masele largi muncitoare.
Modelul patrunde la noi, dupa pactul de la Ialta(1945) formandu-se astfel “lagarul socialist”, blocul tarilor intrate sub influenta URSS. Cultura romana se transforma sub directivele PC intr-o unealta de formare a omului nou, cetatean care trebuie sa slujeasca interesele de partid si idealurile comuniste cu maxima abnegatie.
In septembrie 1946 are loc primul congres al scriitorilor, dupa al doilea razboi mondial prin care sunt transformati in muncitori intelectuali, literature trecand sub controlul unic al PC. Astfel sunt inlaturate curentele literare, experimentele artistice, inovatiile stilistice si temele reactionare. Sunt inlaturati si scriitori ce nu se conformeaza acestor modele.
Ca reprezentanti avem pe : Mihai Beniuc, Dan Desliu, Maria Banes, George Lesnea, Eugen Jebeleanu, Alexandra Andritoiu. Inceputurile eliberarii de sub constrangerile realismului socialist, se face prin Nicolae Labis, care declanseaza o miscare in randul tinerelor generatii de poeti, ce va intoarce poezia spre liric, spre frumos, spre evenimentele imaginarului, reinnoind firul cu literature interbelica. Apar reprezentati ca Anatol Baconsky, model preluat de Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Florenta Albu, Mircea Ivanescu, iar mai tarziu prin anii (1970) Adrian Paunescu.
In 1941 gruparea “Albatros” la Bucuresti, condusa de Geo Dumitrescu, din ea facand parte constant, C. Tonegari, D, Stelaru si V. Tarynopol. Acest grup creeaza o poezie ce exprima revolta fata dde o realitate apasatoare, incercand sa socheze prin imagini artistice, spiritual ludic, vorbirea cu subanteles, rastalmacirea, luand in deradere toate lucrurile grave.
In 1945 apare “Cercul Literar” la Sibiu, cultivand balada ca o specie rafinata, bazata pe alegorii subtile, intelectuale, in care se imbina toate genurile literare. Din acest cerc fac parte: Stefan Augustin Doinas, Radu Stanca, Ioan Negoitescu, D.D. Sarbu.
Tot in perioada realismului socialist se preconizeaza un teatru “militant” cu prezenta active in actualitatea luptei de clasa si solidarizare a intregului popor, in jurul idealurilor partidului communist. Exemplele cele mai semnificative sunt: A. Baranga” Bal la Fagadau” si M, Banus”Ziua cea Mare”.