Singuratate, tristete, suferinta in nocturnul gand

Canta, canta pentru mine! Spune-mi, ce e bine si ce e rau, aici in mintea mea, adevarul greu il voi gasii... nu mai vreau, m-am saturat de totul, vreau sa uit, vreau... sa canti, sa canti pentru mine, iubirea mea! Nu ma lasa, singur, sa ma pierd in minciunile mintii, nu ma lasa, sa plang ceea ce n-a fost plans. Te rog, canta-mi sa te aud, in noapte, sa te aud, cum tu ma strigi in soapte... salveaza-ma din mintea mea, vindeca-ma de ceea ce e rau, in mine!
Eu sunt cel, ce lasa umbre in camera ta, noaptea! EU iti incalzesc sufletul cu vantul... dar eu sunt cel, ce pierde ziua printre nori, si cauta amorul in noapte... sunt cel ce, pe veci aude, mii de soapte... Noaptea simt raceala singuratatii, cum ma slabeste in puteri, ma vrea mort in ochii tai! Doar lumina, acele-i luni uitate de mult, pe cerul innegrit, doar ea, ma ajuta sa respir, sa nu uit, ca va venii o zi, cand voi fi, un inger pazitor, un inger mort!
Lasa-ma sa mor, din tristetea noptii, da-mi lumina, sa ies din haul acesta, sa-mi eliberez, al meu suflet ravasit de suferinte... Singur mor, ascuns in umbra noptii! TU m-ai luminat, sa pot respira prin ochii tai, sa vad ce vad si ei, sa iubesc ce iubesc si ei, sa am motivul... sa traiesc!

Ca sa vezi

Eh... ca sa vezi! Stam si eu la povesti, si dintr-odata cum era vorba despre iubire, amor si dragoste mi-am adus aminte, cum baiatul fuge de raspuns cu diverse expresii ca "brb sa mananc", "ma duc la masa", "am de invatat", etc... ca sa vezi, si noi zicem despre noi ca nu suntem sentimentali:)) ce ironie ca suntem doar niste copii in fata iubirii, fugim sa ne ascundem de teama, ca poate raspundem gresit sau poate vom fi judecati gresit... de aceea scriitori ne-au dat un nume placut urechilor: "Mancatori sentimentali ce sunteti!"... haha... imi place, ma simt:P

Realitati marunte...

E clar, momentel sunt ceva ce trebuie savurat si indurat din toata inima...ce ne-am face noi fara suferinta, am fi considerati nebuni sa visam la o astfel de viata. Dar care e rostul, sa ne ascundem, de ce? Nu ne poate spune nimeni, cum sa fim, noi suntem asa cum suntem, dar nu inseamna ca suntem copii si visatori, maturi si prosti, lucruri practic imposibile, fiecare om are cate putin din fiecare, insa fiecare decide ce doreste sa adopte pe viitor pentru a se conforma cu viata sau pentru a se simtii bine in anturajul sau.
Ce comentarii, ce idiot, ce tampit, ce incompetent, ce prost... acestea sunt doar o parte din raspunsurile la ceea ce face fiecare si e complet diferit sau altii nu sunt capabili a se adapta la standardul acesta... implicit apare, rautatea, invidia, incoerenta anumitor situatii din care reiasa violenta. Vorbesc aiureli asta credeti stiu... well... nu va judec, gandesc mai larg, vad altfel totul, asta e diferenta!

Dragoste spirituala sau pasiune!?

Ce vag imi aduc aminte, de noaptea aceea mistica, in preajma ei, pe banca… privirile noastre ardeau de pofta trupului. Si acum imi aduc aminte, cu greu ma stapaneam sa nu-i gust buzele rosii si carnale... simteam piciorul ei, gol cum imi cerea pulpa, sinteam bratul cum ma dorea cu totul, ce moment putea spune ca dragostea nu e un impuls sexual, plin de gelozie, la atingerea ficarei parti din trupul iubitei din bratele mele...
Seara ne strangea unul spre altul, uniunea era de neoprit, dragostea ei, era de un mistic nemaintalnit desi ea incerca, zadarnic sa refuze dorinta de a fi a mea... momentul devine sufocant, o simt cum tremura, o sarut, simt dintii ei cum cauta, sa ma muste... dintr-odata, se ridica, si fuge, dar fuge la fereastra... ochii, pierduti din orbite, exprima spaima, ma priveste ca pe un nebun, un diavol ce vrea sa o devoreze, sau e doar frica ei paterna...

Un fragment de fericire din viata

Sunt zile-n care-mi aduc aminte de acea zi, acea zi in care eram pe drum prin Moldova si in fiecare seara ma gandeam la acei ochi albastrii, cum ma hipnotizau cand ii priveam... mergand pe drum priveam ceru, si-o vedeam, pe ea, cum paseste de pe un nor pe altul si cum ma cheama spunandu-i vantului sa ma strige “Till”...
Atunci mi-am dorit tot m-ai mult sa o am in brate asa ca, l-am rugat pe tatal meu timp de doua seri sa mergem sa o vad! Dupa multe refuzuri am reusit sa-l conving si am pornit spre ea... cu fiecare kilometru inima mea, batea tot mai tare... Ajuns pe digul unui mare lac, am privit ca in oglinda si am vazut ca momentul ce urma sa se intample va fi de neuitat.
A veni! M-a imbratisat, moment in care am crezut ca am murit, ma simteam deja in rai, fiecare cuvant pe care mi-l spunea, imi doream sa ramana vesnic in urechile mele… stateam in fata ei si o priveam” ce inger, pentru el am facut eu 1000 de kilometri” … Dupa 10 minute de momente care pareau sa nu se mai termine, ea a trebuit sa plece. Trist a fost momentul cand am privit-o cum dispare cu masina dupa copaci si trist a fost lucrul ca doar in minte a mai ramas aceasta dulce imagine... aceste frumoase 10 minute pe un colt de rai.