Sunt zile-n care-mi aduc aminte de acea zi, acea zi in care eram pe drum prin Moldova si in fiecare seara ma gandeam la acei ochi albastrii, cum ma hipnotizau cand ii priveam... mergand pe drum priveam ceru, si-o vedeam, pe ea, cum paseste de pe un nor pe altul si cum ma cheama spunandu-i vantului sa ma strige “Till”...
Atunci mi-am dorit tot m-ai mult sa o am in brate asa ca, l-am rugat pe tatal meu timp de doua seri sa mergem sa o vad! Dupa multe refuzuri am reusit sa-l conving si am pornit spre ea... cu fiecare kilometru inima mea, batea tot mai tare... Ajuns pe digul unui mare lac, am privit ca in oglinda si am vazut ca momentul ce urma sa se intample va fi de neuitat.
A veni! M-a imbratisat, moment in care am crezut ca am murit, ma simteam deja in rai, fiecare cuvant pe care mi-l spunea, imi doream sa ramana vesnic in urechile mele… stateam in fata ei si o priveam” ce inger, pentru el am facut eu 1000 de kilometri” … Dupa 10 minute de momente care pareau sa nu se mai termine, ea a trebuit sa plece. Trist a fost momentul cand am privit-o cum dispare cu masina dupa copaci si trist a fost lucrul ca doar in minte a mai ramas aceasta dulce imagine... aceste frumoase 10 minute pe un colt de rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu