Disolutie de fapt...

Ca simplu fapt, uneori, ceea ce noi facem cu un scop este adesea inteles de altii ca fiind un scop distructiv... faptele noastre ca oameni, nu se justifica intotdeauna. Atunci cand credem ca am facut un bine persoanei, defapt persoana poate considera acel bine ca fiind un rau. Ce interesant!
Se spune ca calugarii japonezi au capacitatea de a ramane calmi, in orice situatie, daca ii intrebi, raspunsul lor e simplu. Invata sa ierti, sa iubesti, sa dai fara sa astepti sa primesti, sa nu judeci inainte de a afla adevarul, invata sa fi in comuniune cu tine insuti... Prima intrebare: Ce inseamna a fi in comuniune cu tine insuti?. Raspunsul e simplu inseamna a-ti accepta defectele ca find existente, si a incerca sa le faci inexistente in subconstientul tau, a incerca sa nu reactioneazi violent unui efect violent venit asupra ta, toate se unesc intr-un singur cuvant: MEDITATIA!
Daca stii sa meditezi asupra ta, nu vei mai judeca pe altul, dar te vei judeca pe tine. Suntem oameni, ne-am nascut si capacitatea noastra de auto-educare scade pe zi ce trece... Conform a ce spun clericii, devenim niste oi care se iau dupa turma cu care umbla.

Farfuridi

Afara ploua si florile sau udat... Primavara, moment de reculegere, natura renaste. Viata,e buna,rea, frumoasa,urata, grasa, slaba, mancabila, dezgustatoare... Nu dam amanunte la TVA-ul de pe reclama.
Va rugam cumparati aceasta pagina web, numai cu recomandarea medicului pediatru... el stie daca e bine pentru voi sau rau! Nu eliberam retete de tratament in caz de infestare...

Nu! Acum, va rog frumos sa luati loc, trecem la chestii, serioase, prima lectie, cum sa iti cunosti prietenul cel mai bine... tema zilei, prietenia, greu de intretinut, e perioada de criza. Foloseste armele cele mai dure si daca el, ramane statornic in increderea in tine, atunci vei stii ca este prietenul tau adevarat, e simplu ca o cezariana... nu cautati prea multe amanunte ca stricati farmecul vietii! Ce hilar, e ceata pe pagina de ziar... TV plin de purici, iar am uitat sa cumpar pudra de talc...
Vacanta, momentul de facut yoga, la ora 6 pe Prima Tv, lectii gratis de luat bani de la cetateni. In final, Muzeul de Arta, locul viselor mele, tablou de viitor, inclestari de fapte, e foaie, e papirus, e petala dulce a trandafirului... pluteste, congelat in apa rece.

Analiza personala...

Am sa incep, prin a spune, sunt un elev in clasa a 12-a, am implinite de aproape o luna varsta de 19 si am descoperit de curand, ca am inceput sa desfasor defecte de adolescenta pe care pana acuma le infranasem... Am o poveste trista despre mine, n-am crezut niciodata ca daca ma iau dupa idea unei fete, pot ajunge sa fac un joc atat de urat, in care sa-mi includ persoanele de care-mi pasa cel mai mult, persoanele, pe care mi-am dorit si imi doresc, sa le am prieteni pentru mult timp... povestea incepe cam asa:
Totul a inceput in mintea mea, cu cateva saptamani inainte sa implinesc, 19 ani, in timpul unei conversatii cu o prietena am ajuns, nu stiu cum, la idea ca "daca reusesc sa te supar, oare vom mai fi prieteni...", astfel mintea mea, as putea spune nerusinata, a nascocit idea, unui joc murdar, un joc ce se baza pe cacalma, dar care viza o explozie mare de orgoliu... Victima, din pacate a fost chiar aceasta prietena.
Startul jocului a fost prin modul in care, eu mi-am folosit doi din prieteni, ca pioni de joc in invitatia la pizza de ziua mea, am dedus, ca victima, se va intelege bine cu varul meu, si va avea multa incredere in el... asa a si fost. Insa al doilea pion, a fost un prieten si coleg foarte bun, lucru de care acum imi cam pare rau.
din acea, zi eu am fost observator la toate reactil victimei, si am continuat sa demonstrez ca sunt de incredere. Intre timp m-am indragostit de o fata, dar am spus victimei, ca m-am indragostit de ea.... raspunsul la acest lucru, a fost asa cum trebuia, victima s-a distantat de mine, dar s-a apropiat si s-a imprietenit mai bine cu colegul meu, asa cum ma si asteptam sa se intample.

Se pare, ca am avut dreptate despre mine...fac cele mai mari greseli posibile, si din pacate le si sesizez, am talente si din cauza lipsei de incredere a celor din jurul meu, ajung sa ii departez cu ele, de mine. In momentul de fata, ma intreb, de ce am facut ce am facut, si cu ce scop, caci n-am cautat nici un castig... poate am vrut sa tai din orgoliu, poate... Am 19 ani, si nu gasesc incredere acolo unde eu ofer incredere... Sunt singur, pentru ca eu sunt cauza acestei singuratati, sunt ceea ce sunt pentru ca vad ce fac, si sunt incapabil sa corectez in totalitate un defect...
In momentul de fata imi doresc sa-mi atac propria mandrie, pentru ca ceea ce am facut e cel mai josnic lucru pe care il poate face un baiat fata de o fata, si fata de prietenii lui. Oare ma vor ierta vreodata, oare ma pot ierta eu pe mine...?

Pentru persoanele care nu au inteles acest mesaj, este vorba despre 3 persoane + eu, pe care le-am inclus intr-un joc pentru a le studia comportamentul fiecaruia in diferite situatii in care le-am pus si pe ele si pe mine, pentru a reusii acest proiect:).

Capitalismul "inocent"

Ce trist, e omul, cand realitatea il apasa, ce plina este viata, de atata ignoranta... este oare, cineva, acolo, sa te caute si sa-ti spuna "Buna, esti okay?!". Adevarul e ca nu esti de gasit, dar vine primavara, si florile... adica, stai zambeste-mi printre norii cerului albastru... oare, vorbesc cu mine insumi, sau esti tu, aceea ce-mi raspunde, cu acele palme de vant uscate si marunte?
Frigul trece printre ochii adormiti, caldura vezi pe zambetele artificiale ale lor... ce e acela, elev, mi se pare inutil... suntem aici, sa invatam sa fim ceea ce vrem, sau e doar ceva iluzie creata pentru a ne schimba destinul intr-o societate?!Sunt adolescent, sunt ateu, sunt crestin, sunt visator, sunt nebun, sunt ceea ce vede fiecare, dar adevarul e ca fiecare vede numai ce vrea el sa vada, putini, mai au ochii deschisi, putini mai cauta... consider ca sunt inutil caci spun, parerea mea.
De ce avem oglinda, printre spinii reci, ai trandafirului uscat... a trecut oare pentru noi, trairea intensa, a devenit curajul doar o scena de teatru pentru o dispozitie de moment!? Faptele nu se mai justifica a fi eficace atunci, cand vrei sa impresionezi, la modul elegant.... brutalitatea, a fost candva, o lovitura asupra subconstientului, acum insa e ceva normal... intreb pe cineva si-ti spune... ia-o fa ce vrei cu ea, daca ai pofte satisfatile ca doar, n-ai sa le ti in tine, pentru putina dragoste, ca dragostea-i doar un act din piesa pe care trebuie sa o joci in viata...
Dar eu ce sunt, actor?!... nu sunt doar papusa altora, asta e evident, ne nastem, si niciodata nu reusim sa ne impunem fara a fi papusa cuiva mai presus de altii... atunci ce rost mai avem?!... sfatul este, sau se presupune a fi, sa fim indiferenti, ei, e alegerea fiecaruia... eu de e, mor si acum... daca voi asta vreti...

Amintiri...

Ei… m-am vazut cautand prin amintirile vietii de demult, si iata, ca ascunsa intre pagini albe, sterse, se ascundea o mica declaratie:
Draga Anda,

Am scris aceasta scrisoare, de dragul vremurilor in care, noi, ne plimbam pe marginea padurii. Eu prinvindu-ti ochii caprui, ca frunza vestejita, si ascultandu-ti cantecul duios ce-mi incalzeste inima. Mi-e dor de serile, sub stele, in care te tineam in brate sarutandu-ti gatul, in timp ce, tu, spuneai povesti, despre cum ai sa te-ndragostesti, si ca pe mine, sperai ca niciodata sa nu ma parasesti.
Dimineata cand ma trezesc, ma gandesc la sarutul dulce, ca capsuna, al buzelor tale. Imi amintesc, dulcile si fericitele tale reactii, la auzul creatiei mele spuse-n fata balconului, in mijloc de amurg.
In ochii mei, tu esti phoenixul ce zboara in mijloc de noapte si canta cu voiosie, imprastiind dragostea in inima oricui. As vrea, sa-ti mai vad odata chipul, mladios ca o sirena, sa-ti mangai ochii de smarald si parul brun ca frunza toamnei... Mi-e dor de tine, atat am vrut sa-ti spun, te iubesc, ca pe un inger.
Te sarut!
Catalin

Singuratate, tristete, suferinta in nocturnul gand

Canta, canta pentru mine! Spune-mi, ce e bine si ce e rau, aici in mintea mea, adevarul greu il voi gasii... nu mai vreau, m-am saturat de totul, vreau sa uit, vreau... sa canti, sa canti pentru mine, iubirea mea! Nu ma lasa, singur, sa ma pierd in minciunile mintii, nu ma lasa, sa plang ceea ce n-a fost plans. Te rog, canta-mi sa te aud, in noapte, sa te aud, cum tu ma strigi in soapte... salveaza-ma din mintea mea, vindeca-ma de ceea ce e rau, in mine!
Eu sunt cel, ce lasa umbre in camera ta, noaptea! EU iti incalzesc sufletul cu vantul... dar eu sunt cel, ce pierde ziua printre nori, si cauta amorul in noapte... sunt cel ce, pe veci aude, mii de soapte... Noaptea simt raceala singuratatii, cum ma slabeste in puteri, ma vrea mort in ochii tai! Doar lumina, acele-i luni uitate de mult, pe cerul innegrit, doar ea, ma ajuta sa respir, sa nu uit, ca va venii o zi, cand voi fi, un inger pazitor, un inger mort!
Lasa-ma sa mor, din tristetea noptii, da-mi lumina, sa ies din haul acesta, sa-mi eliberez, al meu suflet ravasit de suferinte... Singur mor, ascuns in umbra noptii! TU m-ai luminat, sa pot respira prin ochii tai, sa vad ce vad si ei, sa iubesc ce iubesc si ei, sa am motivul... sa traiesc!

Ca sa vezi

Eh... ca sa vezi! Stam si eu la povesti, si dintr-odata cum era vorba despre iubire, amor si dragoste mi-am adus aminte, cum baiatul fuge de raspuns cu diverse expresii ca "brb sa mananc", "ma duc la masa", "am de invatat", etc... ca sa vezi, si noi zicem despre noi ca nu suntem sentimentali:)) ce ironie ca suntem doar niste copii in fata iubirii, fugim sa ne ascundem de teama, ca poate raspundem gresit sau poate vom fi judecati gresit... de aceea scriitori ne-au dat un nume placut urechilor: "Mancatori sentimentali ce sunteti!"... haha... imi place, ma simt:P