Muntele

Poezia a fost inclusa in volumul “Moartea ceasului”, publicat in 1967, volum ce pune mare accent pe reprezentarea timpului si a mortii; este si o ilustrare a curentului existentialist, curent ce se manifesta in secolul XX ca o expresie a insingurarii individului. Existentialismul considera destinul uman ca fiind potrivnic omului, de aici si absurdul existentei.
In cadrul poeziei, omul este comparat cu Sisif, purtand fara rost povara vietii pana cand ajnge sa se revolte impotriva destinului sau, astfel observam ca omul existentialist traieste drama insingurarii, a absurdului. Poezia contine drama poetului avand o constinta avansata, dublata de luciditate.
El se stie ca o piatra dura, capabila sa formeze muntii( o fiinta superioara, aleasa), dar destinul potrivnic( “regretabila confuzie”) il oblige la o viata banala, inferioara; propune atitudinea stoica, dar revolta se acumuleaza pana la izbucnirea in urlet, simtind ca insasi libertatea ii este afectata, exclamand retoric dorinta sa de intim.

A saptea elegie

Poezia face parte din volumul “11 elegii” aparut in 1966, este o opera de varf a creatiei poetului. Opera poetica a lui Nichita Stanescu se contureaza ca un edificiu in trepte, fiind evidente astfel, cel putin trei etape ale lirismului sau:
- Etapa initiala, marcata de un lirism al consonantei dintre sine si lume, al extazului unitatii finite si al iubirii, ca un sentiment originar al nasterii cuvantului
- A doua etapa isi are punctual maxim in volumul “11 elegii” cand se descopera efectul timpului asupra statutului cuvantului in discursul poetic si aventura constiintei de sine in cunoastere
- A treia etapa este marcata de cautarea sursei poeziei in formele poecitatii, dominate fiind tema timpului si a mortii
Tema principala a poeziei “A saptea elegie” este cunoasterea pusa in slujba creatiei, poezia fiind o arta poetica a lui N. Stanescu. Termenul “elegie” exprima tristetea poetului constient de limitele cunoasterii umane, de nesiguranta adevarurilor dobandite sau chiar renuntarea la propriul destin.
Cifra 7 exprima cele sapte domenii de cunoastere enumerate in textul poeziei, puse intr-o ordine a complexitatii formelor de viata, de la mineral la vegetal, apoi de la fiintele complexe pana la fiinta poetului. El incearca sa cunoasca toate formele vietii, desi constata ca nu e capabil sa inteleaga pe deplin, nici din propria fiinta.
Dorinta poetului, de creatie este atat de puternica incat, el traieste in numele zborului imaginatiei, in care tot ce este real se transforma in element constitutive al unei lumi fictionale, astfel poetul devine o fiinta a cunoasterii.

Realismul Socialist

Termenul de “realism socialist” a fost pus in circulatie la Moscova(1934). La primul congres al scriitorilor comunisti, desemnand literature create sub indemnul Partidului Comunist pentru masele largi muncitoare.
Modelul patrunde la noi, dupa pactul de la Ialta(1945) formandu-se astfel “lagarul socialist”, blocul tarilor intrate sub influenta URSS. Cultura romana se transforma sub directivele PC intr-o unealta de formare a omului nou, cetatean care trebuie sa slujeasca interesele de partid si idealurile comuniste cu maxima abnegatie.
In septembrie 1946 are loc primul congres al scriitorilor, dupa al doilea razboi mondial prin care sunt transformati in muncitori intelectuali, literature trecand sub controlul unic al PC. Astfel sunt inlaturate curentele literare, experimentele artistice, inovatiile stilistice si temele reactionare. Sunt inlaturati si scriitori ce nu se conformeaza acestor modele.
Ca reprezentanti avem pe : Mihai Beniuc, Dan Desliu, Maria Banes, George Lesnea, Eugen Jebeleanu, Alexandra Andritoiu. Inceputurile eliberarii de sub constrangerile realismului socialist, se face prin Nicolae Labis, care declanseaza o miscare in randul tinerelor generatii de poeti, ce va intoarce poezia spre liric, spre frumos, spre evenimentele imaginarului, reinnoind firul cu literature interbelica. Apar reprezentati ca Anatol Baconsky, model preluat de Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Florenta Albu, Mircea Ivanescu, iar mai tarziu prin anii (1970) Adrian Paunescu.
In 1941 gruparea “Albatros” la Bucuresti, condusa de Geo Dumitrescu, din ea facand parte constant, C. Tonegari, D, Stelaru si V. Tarynopol. Acest grup creeaza o poezie ce exprima revolta fata dde o realitate apasatoare, incercand sa socheze prin imagini artistice, spiritual ludic, vorbirea cu subanteles, rastalmacirea, luand in deradere toate lucrurile grave.
In 1945 apare “Cercul Literar” la Sibiu, cultivand balada ca o specie rafinata, bazata pe alegorii subtile, intelectuale, in care se imbina toate genurile literare. Din acest cerc fac parte: Stefan Augustin Doinas, Radu Stanca, Ioan Negoitescu, D.D. Sarbu.
Tot in perioada realismului socialist se preconizeaza un teatru “militant” cu prezenta active in actualitatea luptei de clasa si solidarizare a intregului popor, in jurul idealurilor partidului communist. Exemplele cele mai semnificative sunt: A. Baranga” Bal la Fagadau” si M, Banus”Ziua cea Mare”.

Disolutie de fapt...

Ca simplu fapt, uneori, ceea ce noi facem cu un scop este adesea inteles de altii ca fiind un scop distructiv... faptele noastre ca oameni, nu se justifica intotdeauna. Atunci cand credem ca am facut un bine persoanei, defapt persoana poate considera acel bine ca fiind un rau. Ce interesant!
Se spune ca calugarii japonezi au capacitatea de a ramane calmi, in orice situatie, daca ii intrebi, raspunsul lor e simplu. Invata sa ierti, sa iubesti, sa dai fara sa astepti sa primesti, sa nu judeci inainte de a afla adevarul, invata sa fi in comuniune cu tine insuti... Prima intrebare: Ce inseamna a fi in comuniune cu tine insuti?. Raspunsul e simplu inseamna a-ti accepta defectele ca find existente, si a incerca sa le faci inexistente in subconstientul tau, a incerca sa nu reactioneazi violent unui efect violent venit asupra ta, toate se unesc intr-un singur cuvant: MEDITATIA!
Daca stii sa meditezi asupra ta, nu vei mai judeca pe altul, dar te vei judeca pe tine. Suntem oameni, ne-am nascut si capacitatea noastra de auto-educare scade pe zi ce trece... Conform a ce spun clericii, devenim niste oi care se iau dupa turma cu care umbla.

Farfuridi

Afara ploua si florile sau udat... Primavara, moment de reculegere, natura renaste. Viata,e buna,rea, frumoasa,urata, grasa, slaba, mancabila, dezgustatoare... Nu dam amanunte la TVA-ul de pe reclama.
Va rugam cumparati aceasta pagina web, numai cu recomandarea medicului pediatru... el stie daca e bine pentru voi sau rau! Nu eliberam retete de tratament in caz de infestare...

Nu! Acum, va rog frumos sa luati loc, trecem la chestii, serioase, prima lectie, cum sa iti cunosti prietenul cel mai bine... tema zilei, prietenia, greu de intretinut, e perioada de criza. Foloseste armele cele mai dure si daca el, ramane statornic in increderea in tine, atunci vei stii ca este prietenul tau adevarat, e simplu ca o cezariana... nu cautati prea multe amanunte ca stricati farmecul vietii! Ce hilar, e ceata pe pagina de ziar... TV plin de purici, iar am uitat sa cumpar pudra de talc...
Vacanta, momentul de facut yoga, la ora 6 pe Prima Tv, lectii gratis de luat bani de la cetateni. In final, Muzeul de Arta, locul viselor mele, tablou de viitor, inclestari de fapte, e foaie, e papirus, e petala dulce a trandafirului... pluteste, congelat in apa rece.

Analiza personala...

Am sa incep, prin a spune, sunt un elev in clasa a 12-a, am implinite de aproape o luna varsta de 19 si am descoperit de curand, ca am inceput sa desfasor defecte de adolescenta pe care pana acuma le infranasem... Am o poveste trista despre mine, n-am crezut niciodata ca daca ma iau dupa idea unei fete, pot ajunge sa fac un joc atat de urat, in care sa-mi includ persoanele de care-mi pasa cel mai mult, persoanele, pe care mi-am dorit si imi doresc, sa le am prieteni pentru mult timp... povestea incepe cam asa:
Totul a inceput in mintea mea, cu cateva saptamani inainte sa implinesc, 19 ani, in timpul unei conversatii cu o prietena am ajuns, nu stiu cum, la idea ca "daca reusesc sa te supar, oare vom mai fi prieteni...", astfel mintea mea, as putea spune nerusinata, a nascocit idea, unui joc murdar, un joc ce se baza pe cacalma, dar care viza o explozie mare de orgoliu... Victima, din pacate a fost chiar aceasta prietena.
Startul jocului a fost prin modul in care, eu mi-am folosit doi din prieteni, ca pioni de joc in invitatia la pizza de ziua mea, am dedus, ca victima, se va intelege bine cu varul meu, si va avea multa incredere in el... asa a si fost. Insa al doilea pion, a fost un prieten si coleg foarte bun, lucru de care acum imi cam pare rau.
din acea, zi eu am fost observator la toate reactil victimei, si am continuat sa demonstrez ca sunt de incredere. Intre timp m-am indragostit de o fata, dar am spus victimei, ca m-am indragostit de ea.... raspunsul la acest lucru, a fost asa cum trebuia, victima s-a distantat de mine, dar s-a apropiat si s-a imprietenit mai bine cu colegul meu, asa cum ma si asteptam sa se intample.

Se pare, ca am avut dreptate despre mine...fac cele mai mari greseli posibile, si din pacate le si sesizez, am talente si din cauza lipsei de incredere a celor din jurul meu, ajung sa ii departez cu ele, de mine. In momentul de fata, ma intreb, de ce am facut ce am facut, si cu ce scop, caci n-am cautat nici un castig... poate am vrut sa tai din orgoliu, poate... Am 19 ani, si nu gasesc incredere acolo unde eu ofer incredere... Sunt singur, pentru ca eu sunt cauza acestei singuratati, sunt ceea ce sunt pentru ca vad ce fac, si sunt incapabil sa corectez in totalitate un defect...
In momentul de fata imi doresc sa-mi atac propria mandrie, pentru ca ceea ce am facut e cel mai josnic lucru pe care il poate face un baiat fata de o fata, si fata de prietenii lui. Oare ma vor ierta vreodata, oare ma pot ierta eu pe mine...?

Pentru persoanele care nu au inteles acest mesaj, este vorba despre 3 persoane + eu, pe care le-am inclus intr-un joc pentru a le studia comportamentul fiecaruia in diferite situatii in care le-am pus si pe ele si pe mine, pentru a reusii acest proiect:).

Capitalismul "inocent"

Ce trist, e omul, cand realitatea il apasa, ce plina este viata, de atata ignoranta... este oare, cineva, acolo, sa te caute si sa-ti spuna "Buna, esti okay?!". Adevarul e ca nu esti de gasit, dar vine primavara, si florile... adica, stai zambeste-mi printre norii cerului albastru... oare, vorbesc cu mine insumi, sau esti tu, aceea ce-mi raspunde, cu acele palme de vant uscate si marunte?
Frigul trece printre ochii adormiti, caldura vezi pe zambetele artificiale ale lor... ce e acela, elev, mi se pare inutil... suntem aici, sa invatam sa fim ceea ce vrem, sau e doar ceva iluzie creata pentru a ne schimba destinul intr-o societate?!Sunt adolescent, sunt ateu, sunt crestin, sunt visator, sunt nebun, sunt ceea ce vede fiecare, dar adevarul e ca fiecare vede numai ce vrea el sa vada, putini, mai au ochii deschisi, putini mai cauta... consider ca sunt inutil caci spun, parerea mea.
De ce avem oglinda, printre spinii reci, ai trandafirului uscat... a trecut oare pentru noi, trairea intensa, a devenit curajul doar o scena de teatru pentru o dispozitie de moment!? Faptele nu se mai justifica a fi eficace atunci, cand vrei sa impresionezi, la modul elegant.... brutalitatea, a fost candva, o lovitura asupra subconstientului, acum insa e ceva normal... intreb pe cineva si-ti spune... ia-o fa ce vrei cu ea, daca ai pofte satisfatile ca doar, n-ai sa le ti in tine, pentru putina dragoste, ca dragostea-i doar un act din piesa pe care trebuie sa o joci in viata...
Dar eu ce sunt, actor?!... nu sunt doar papusa altora, asta e evident, ne nastem, si niciodata nu reusim sa ne impunem fara a fi papusa cuiva mai presus de altii... atunci ce rost mai avem?!... sfatul este, sau se presupune a fi, sa fim indiferenti, ei, e alegerea fiecaruia... eu de e, mor si acum... daca voi asta vreti...